Președintele ALDE Galați, Cristian Dima: Organizând alegerile în plină epidemie, guvernanții nu pun preț pe sănătatea românilor

de Galati365

Un subiect important în dezbaterile din aceste zile este cum vor putea fi organizate alegerile locale în condițiile în care numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 este în continuă creștere, iar asta demonstrează că epidemia nu se va diminua prea curând.

Sunt și o sumedenie de întrebări în legătură cu modul în care ar putea fi organizate concret alegerile. Cum vor fi dezinfectate cabinele de vot și ștampilele.

Majoritatea secțiilor de votare sunt în școli și organizarea alegerilor ar crește riscul epidemiologic în aceste școli, mai ales în condițiile în care transmiterea comunitară a virusului este la un nivel ridicat.

Președintele ALDE Galați, Cristian Dima, consideră că pentru președintele Iohannis și PNL singura grijă este să se organizeze cât mai repede alegerile, deoarece sondajele de opinie le arată clar că sunt pe tobogan, iar pentru a pierde cât mai puțin din punct de vedere electoral nu își mai pun problema ce se va întâmpla dacă în urma desfășurării alegerilor se va ajunge la o creștere explozivă a epidemiei.

„Este o preocupare foarte importantă, dar constat că cei care se află la guvernare au trecut-o pe planul doi, pentru că pe primul plan, extrem de important pentru ei, este să obțină puterea prin o formă de manipulare a alegerilor și nu mai contează ce se întâmplă cu sănătatea cetățenilor.

Nu mai punem preț pe sănătatea românilor, punem preț pe dorința de a ne prezenta în fața urnelor de vot. Așa gândesc guvernanții.

Eu am mai spus-o. Trebuia anunțat clar, cu mult timp înainte, dacă se vor organiza alegerile locale și în ce condiții nu s-ar putea organiza. Ar fi fost corect să mutăm acest termen până la momentul în care se putea asigura o prezență semnificativă la vot, pentru că aceste restricții vor duce la un absenteism major la aceste alegeri.

Cred că și ei sunt conștienți de situație și încearcă să se folosească de aceste lucruri pentru a obține puterea cu orice preț”, a declarat Cristian Dima.

Adrian Voinea

 

0 comentariu

Articole ce te-ar putea interesa

Adaugă un Comentariu

Acest site foloseste module Cookie pentru imbunatatirea experientei de navigare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare Accepta Detalii

Politica de Cookies