Incident electoral! Administrația Combinatului „Liberty” își afirmă neutralitatea politică după ce PPUSL a „căpușat” electoral imaginea companiei

de Galati365

Administrația Combinatului Siderurgic „Liberty” a dat publicității o declarație de presă prin care afirmă că este neutră din punct de vedere politic și manifestă echidistanță față de toate formațiunile politice aflate în competiția electorală.

„Liberty Galați își reafirmă deplina neutralitate politică, indiferent de referințele privind compania noastră făcute, în campania electorală, de diferiți candidați. Dorim mult succes tuturor candidaților și partidelor!”, se spune în declarația dată publicității de purtătorul de cuvânt al „Liberty” Galați, Dorian Dumitrescu.

Declarația de presă a fost dată publicității după ce Partidul Puterii Umaniste Social Liberal (PPUSL) a „căpușat” imaginea companiei siderurgice, creând impresia că administrația combinatului este implicată în campania PPUSL și susține acest partid.

Pe clădirea familiei Durbacă, de la intersecția străzii Brăilei cu strada Traian, a fost amplasat un banner imens pe care este fotografia candidatului PPUSL la președinția CJ, inginerul Mîrzac Silviu Manolache.

Pe banner scrie despre Mîrzac că este „director Combinatul Siderurgic”, lăsându-se impresia că el ar conduce combinatul în locul Directorului General al „Liberty” Galați, Bogdan Grecu.

De fapt, inginerul Mîrzac este unul din foarte mulții directori de pe platforma siderurgică, fiind director de operațiuni al laminoarelor.

Adrian Voinea

 

 

0 comentariu

Articole ce te-ar putea interesa

Adaugă un Comentariu

Acest site foloseste module Cookie pentru imbunatatirea experientei de navigare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare Accepta Detalii

Politica de Cookies