Cristian Dima, candidat ALDE pentru Primăria Galați: „Îmi doresc un Galați în care cetățenii să se simtă în siguranță la orice pas!”

de Galati365

Orice localitate civilizată înseamnă, în primul rând, o localitate cu străzi pe care se poate circula în siguranță. Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică a reprezentat permanent o prioritate pentru societate, care prin structurile sale specializate a căutat să identifice cele mai eficiente forme și modalități de realizare a acestui obiectiv.

Amenințările care apar în privința siguranței cetățenilor impun o reevaluare a elementelor care stau la baza bunei funcționări a serviciilor abilitate în prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, prin abordarea prioritară a ordinii și siguranței publice stradale.

Obiectivul general al acestui sector de activitate îl reprezintă creșterea climatului de siguranță a populației, pe fondul întăririi ordinii și liniștii publice în municipiul Galați.

Străzile nu trebuie să fie doar curate și bine întreținute – ele trebuie să fie și sigure! Promisiunea de a proteja gălățenii este fundamentală. Împreună cu autoritățile centrale, dar și cu celelalte autorități competente – vrem să oferim gălățenilor garanția că sunt protejați pe stradă, în orice zonă, în orice moment al zilei.

Pentru a avea un oraș sigur, așa cum ne dorim, avem în vedere implementarea următoarelor măsuri:

Voi propune introducerea unui sistem de monitorizare video a străzilor, locurilor de joacă și a piețelor din oraș, astfel încât cetățenii să se simtă în siguranță la orice pas, iar gradul de infracționalitate să fie redus.

Îmbunătățirea în întreaga zonă a iluminatului public și elementelor de siguranță a cetățeanului.

De asemenea, se vor identifica zonele predispuse la contravenții și infracțiuni și se vor repartiza optim forțele poliției locale în sprijinul cetățeanului.

 

Asigurarea siguranței în preajma școlilor

O altă componentă în ceea ce privește siguranța cetățenilor ține de siguranța copiilor în preajma școlilor. Trebuie să ne îndreptăm atenția asupra împrejurimilor școlilor, acolo unde se întâmplă, de fapt, scandalurile, unde copiii sunt expuși pericolelor.

Părinții trebuie să știe că școala este un mediu sigur pentru copiii lor. Siguranța în școli trebuie să fie o prioritate pentru orice comunitate. Desigur, nu vom putea niciodată să evităm toate accidentele, însă putem să acționăm mai ferm pentru a preîntâmpina anumite situații de risc.

Îmi doresc să existe o acțiune din partea autorităților abilitate, nu doar să ridicăm din umeri, să spunem că «asta e» și să prezentăm la final niște date. Putem să oprim acest fenomen și să-l inversăm ca trend.

Din punctul meu de vedere, trebuie să existe un plan de acțiune la nivel local, prin care școlii, autoritățile locale, Poliția și Jandarmeria să colaboreze pentru asigurarea siguranței.

În Galați trebuie să existe în acest moment voință de a pune mai mult accent pe educație, de a avea mai mult respect față de cadrele didactice și o viziune în legătură cu rolul școlii în societate. Acest interes pe care îl acordăm sistemului de învățământ trebuie să vizeze și siguranța copiilor .

 

0 comentariu

Articole ce te-ar putea interesa

Adaugă un Comentariu

Acest site foloseste module Cookie pentru imbunatatirea experientei de navigare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare Accepta Detalii

Politica de Cookies