Peste un milion de vizitatori la expoziţia dedicată lui Leonardo da Vinci la Muzeul Luvru

de Galati365

Expoziţia dedicată lui Leonardo da Vinci la Muzeul Luvru din Paris, a fost vizitată de aproape 1,1 milioane de persoane, relatează Agenția France Presse.

Cu 1.071.840 de vizitatori, „acesta este un record absolut pentru Muzeul Luvru – ultimul fiind înregistrat de expoziţia dedicată lui Delacroix în 2018, care a atras 540.000 de vizitatori”, a anunțat muzeul într-un comunicat de presă.

„Este extraordinar că la 500 de ani de la moartea sa, un artist al Renaşterii italiene continuă să fascineze atât de mult publicul larg. Astăzi, am două motive de mândrie: am reuşit să reunesc cel mai mare număr de lucrări ale lui Leonardo şi am strâns un public atât de numeros şi de diferit. Excelenţa ştiinţifică şi calitatea primirii ale Muzeului Luvrului au fost astfel apreciate”, a declarat Jean-Luc Martinez, preşedinte-director al Muzeului Luvru.

Expoziţia le-a oferit vizitatorilor posibilitatea de a admira unsprezece tablouri ale maestrului Renaşterii, între care și „Mona Lisa”.

În total, în cadrul expoziţiei au fost prezentate, pe lângă aceste picturi, circa 150 de lucrări, de la desene și manuscrise la sculpturi ale lui Leonardo da Vinci şi ale apropiaţilor şi discipolilor săi.

Din cele 104 zile în care expoziţia a fost deschisă publicului, prezenţa medie zilnică a fost de 9.783 de vizitatori.

Anul trecut, expoziţia „Toutankhamon: Le Trésor du Pharaon” („Tutankhamon: Comoara Faraonului”) de la Paris, a strâns 1,42 milioane de vizitatori.

Sursa foto: sortiraparis.com

Galati365.ro

 

 

0 comentariu

Articole ce te-ar putea interesa

Adaugă un Comentariu

Acest site foloseste module Cookie pentru imbunatatirea experientei de navigare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare Accepta Detalii

Politica de Cookies