Galațiul – campion la digitalizarea activității instituțiilor publice. Un proiect testat la Finanțele Publice din Galați, introdus la nivel național

de Galati365

Pentru a doua oară în acest an, Galațiul este dat ca exemplu de bună practică la nivel național în ceea ce privește digitalizarea activității unor instituții publice

După ce în luna mai Curtea de Apel Galați era dată ca exemplu la nivel național pentru informatizarea actului de justiție, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie preluând aplicaţia „dosar electronic” cu asistența din partea Curţii de Apel Galaţi, care a implementat sistemul „dosarului electronic” de la data de 1 noiembrie 2017, acum Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați s-a remarcat printr-un proiect similar, care va fi introdus la nivel național.

Ministerul Finanţelor Publice, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au dezvoltat şi implementat un nou serviciu electronic, „Programarea online”, prin intermediul căruia contribuabilii se pot programa online pentru întâlnirea cu un inspector fiscal.

„Pentru o perioadă de timp serviciul a fost în faza de testare, la DGRFP Galaţi, iar rezultatele proiectului pilot au determinat stabilirea oportunităţii extinderii acestuia”, se menţionează în comunicatul Agenției Naționale de Administrare (ANAF).

Potrivit ANAF, serviciul de programări online este o disponibil pe site-ul www.anaf.ro, la rubrica Servicii online, poziţia 5, unde contribuabilii se pot programa atât pentru întâlnirea cu un inspector ANAF, cât şi pentru identificarea vizuală on-line în vederea aprobării înregistrării în Spaţiul Privat Virtual. De asemenea, serviciul este disponibil şi în Spaţiul Privat Virtual.

Astfel, contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice se pot programa on-line la sediile Administraţiilor Judeţene ale Finanţelor Publice şi la Administraţiile Sectoarelor 1 – 6 ale Finanţelor Publice.

Contribuabilii, în funcţie de problematica fiscală, vor fi primiţi de funcţionari fiscali în funcţie de domeniul selectat, personal care aparţine următoarelor structuri din cadrul unităţilor fiscale: declaraţii fiscale persoane fizice; declaraţii fiscale persoane juridice; evidenţă pe plătitor persoane fizice; evidenţă pe plătitor persoane juridice; avize şi autorizaţii (case de marcat); executare silită persoane fizice; executare silită persoane juridice; cazier fiscal; asistenţă contribuabili; evitarea dublei impuneri.

„Serviciul de programare online este pus la dispoziţia contribuabililor pentru aspecte ce nu necesită timp îndelungat de soluţionare, timpul alocat fiecărei programări fiind de maximum 30 de minute”, au precizat reprezentanţii ANAF.

În cazul în care contribuabilii întârzie sau nu se prezintă conform programării, aceştia vor fi preluaţi în limita timpului ce le-a fost alocat (în intervalul celor 30 de minute, conform programării).

„Având în vedere contextul pandemic, accesul contribuabililor va fi permis numai după ce s-a efectuat operaţiunea de termometrizare şi doar dacă aceştia poartă mască de protecţie (care să acopere gura şi nasul). În situaţia în care contribuabilii nu îndeplinesc aceste condiţii vor fi informaţi că întâlnirea se anulează şi că este necesară reprogramarea acesteia cu respectarea condiţiilor mai sus menţionate. Precizăm că, pentru primirea contribuabililor pe bază de programare, în incinta unităţilor fiscale sunt amenajate încăperi dedicate, de regulă în apropierea punctelor de acces în sedii, astfel încât să se limiteze pe cât posibil contactul dintre vizitatori si personalul ANAF. De asemenea, la nivelul fiecărui sediu ANAF au fost organizate sensuri de intrare/ieşire dedicate acestor spaţii, precum şi montarea de indicatoare privind păstrarea distanţei de doi metri”, se mai arată în comunicatul ANAF.

Cornel Moisescu

 

0 comentariu

Articole ce te-ar putea interesa

Adaugă un Comentariu

Acest site foloseste module Cookie pentru imbunatatirea experientei de navigare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare Accepta Detalii

Politica de Cookies