Un număr de 1.102 candidați din județul Galați susțin, începând de luni, a doua sesiune a Bacalaureatului

de Galati365

La a doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat, care se va desfăşura în perioada 24-27 august, s-au înscris un număr de 1.102 candidaţi din judeţul Galaţi.

Dintre aceștia, 362 de candidaţi s-au înscris la proba de Limba şi literatura română, 772 s-au înscris la proba obligatorie a profilului, iar 713 s-au înscris la proba la alegere a profilului şi specializării.

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi a aprobat susţinerea în condiţii speciale a examenului de bacalaureat, sesiunea august – septembrie, pentru doi elevi din învăţământul de masă.

Probele se susţin în 14 centre de examen organizate la nivelul întregului judeţ, din care 10 în municipiul Galaţi, 3 în municipiul Tecuci şi 1 în oraşul Târgu Bujor, iar în municipiul Galaţi au fost organizate 3 centre zonale de evaluare a lucrărilor scrise.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui.

Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie, până la ora 12.00 şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00 – 20.00. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 5 septembrie.

Cristian Grădinaru

 

 

0 comentariu

Articole ce te-ar putea interesa

Adaugă un Comentariu

Acest site foloseste module Cookie pentru imbunatatirea experientei de navigare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare Accepta Detalii

Politica de Cookies