„Intermeridian Online”, călătorie pe meridianele artei cu pianistul gălățean Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa

de Galati365

Institutul Cultural Român a anunțat că violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga vor susţine o serie de şase concerte care vor fi difuzate, în perioada 28 octombrie – 1 decembrie, pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical, pe cea a Institutului Cultural Român, precum şi pe conturile celor doi artişti.

Proiectul presupune realizarea concertelor în interiorul unui muzeu sau colecţie de artă din România, concentrându-se pe colecţiile de artă românească mai puţin cunoscute publicului larg. Repertoriul muzical inclus în proiect cuprinde creaţii semnate de cei mai importanţi compozitori români ai prezentului: Adrian lorgulescu, Ulpiu Vlad, Felicia Donceanu, Carmen Petra Basacopol, Roman Vlad, Remus Georgescu şi Vlad-Răzvan Baciu. Concertele vor fi precedate de un tur ghidat al spaţiului unde se desfăşoară evenimentul, atât din interiorul cât şi din exteriorul clădirii şi se va concentra pe colecţiile de artă vizuală.

Recitalurile, care vor fi difuzate în fiecare miercuri timp de şase săptămâni, fac parte din proiectul cultural „Intermedian”, consacrat creaţiei artistice româneşti şi deschiderii sale către toate categoriile de public.

Născut la Galaţi în anul 1979, pianistul Ştefan Doniga a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în anul 2002, în decursul celor cinci ani de studii beneficiind de îndrumările maeştrilor Constantin Ionescu – Vovu, Viorica Rădoi, Oxana Corjos, Dan Grigore.

A cântat alături de artişti importanţi ai scenei muzicale româneşti precum violoncelistul Marin Cazacu, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, violoniştii Florin Croitoru, Diana Jipa, Rafael Butaru şi Ştefan Horvath, sopranele Irina Iordăchescu, Iulia Isaev, Sorina Munteanu.

În anul 2000, Ştefan Doniga a reprezentat România la primul Festival Balcanic al Tinerilor Pianişti de la Razgrad, Bulgaria, unde a primit Medalia Festivalului şi a participat, de asemenea, în cadrul a numeroase transmisiuni directe realizate de Radiodifuziunea Română, fiind invitat să realizeze imprimări speciale alături de Orchestra de Cameră Radio.

Ştefan Doniga este singurul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de Alexandr Skriabin – o imprimare realizată în concert la Ateneul Român şi difuzată în repetate rânduri, prin intermediul Uniunii Europene de Radio, de către postul muzical de radio german WDR 3.

Cristian Grădinaru

 

0 comentariu

Articole ce te-ar putea interesa

Adaugă un Comentariu

Acest site foloseste module Cookie pentru imbunatatirea experientei de navigare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare Accepta Detalii

Politica de Cookies